Comunicat de presa 22.03.2017

    La data de 22.03.2017  procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Buzău  împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate  Buzău au efectuat numar de 11 perchezitii domiciliare pe raza  municipiului Bucurşti şi a judeţului Ilfov , în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea de infracţiuni informatice, respectiv, acces ilegal la un sistem informatic, fals informatic, efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos şi spălare de bani.

    În cauză există suspiciunea rezonabilă  că în perioada  ianuarie 2013 - februarie 2017 pe raza municipiului Bucureşti s-a constituit un grup infracţional organizat format din 11 suspecţi, grup la care ulterior au aderat şi alte persoane, şi care a avut ca scop săvârşirea mai multor infracţiuni din sfera criminalitatii informatice.

    Activitatea infracţională a constat într-o primă etapă în identificarea, procurarea și deținerea a numeroase adrese de e-mail aparţinând unor titulari din străinătate, urmată de clonarea paginilor web a mai multor unități bancare din străinătate şi transmiterea paginilor clonate sub forma de mesaje electronice tip ”spam” către adresele de e-mail deținute.

    Ulterior, membrii grupului procedau la fraudarea aplicațiilor de internet banking ale persoanelor care accesau paginile respective generând astfel transferuri frauduloase de numerar printr-un  sistem de transfer rapid de bani, către conturi bancare controlate de către  grupul infracțional.

    Pentru a putea retrage sumele transferate, membrii grupului au racolat  mai multe persoane de pe raza municipiului Buzău și București  în vederea deschiderii de conturi bancare  la anumite unităţi bancare si utilizarea acestora la retragerea sumelor de bani transferate.

    S-a reţinut că în perioada infracţională suspecţii au efectuat un număr de  464 transferuri frauduloase în valoare totală de 504.196,14 USD.

    În cauză, procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Buzău  au instituit măsura sechestrului asigurator asupra a două apartamente apartinand liderului gruparii infractionale precum şi asupra a 4 autoturisme apartinand celorlalti membrii ai grupului.

    La sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Buzău urmeaza sa fie audiaţi un număr de 9  suspecţi.

    Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul  Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Bucureşti şi Brigazii Speciale de Interventie a Jandarmeriei.

    Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.