Comunicat de presa - 30.07.2010

COMUNICAT DE PRESĂ 30.07.2010               La data de 30.07.2010 procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava au procedat la destructurarea unei importante grupări infracţionale organizate specializate în contrabanda cu ţigarete de provenienţă Republica Ucraina şi Moldova. Imagini - versiunea pentru download


        În cursul investigaţiilor s-a stabilit că acestea erau introduse ilicit pe teritoriul vamal al României, peste frontiera de stat adiacentă judeţelor Suceava şi Botoşani. Probatoriul administrat până în acest moment a demonstrat că membrii grupării coordonau şi controlau direct actele materiale de contrabandă, asigurând în acelaşi timp colectarea, depozitarea, transportul şi desfacerea către comercianţii de ţigarete de pe piaţa neagră a municipiului Bucureşti, judeţelor Constanţa, Neamţ şi Covasna.

        Liderul acestei grupări infracţionale a fost identificat in persoana numitului IOVA PAUL  zis Ion Petrişor, de 48 ani,  din municipiul Bucureşti.

        Pentru destructurarea grupării şi completarea probatoriului au fost efectuate simultan un număr de 50 de percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti şi judeţele Suceava, Botoşani, Constanţa, Covasna şi Neamţ.

        La sediul DIICOT Suceava urmează a fi conduse pentru audieri 55 persoane, fata de care, după analiza materialului probator,se vor lua masuri legale.

        În cursul cercetărilor, cu ocazia monitorizării activităţilor infracţionale ale membrilor grupării au fost capturate peste 10.000.000 ţigarete de (500.000 de pachete de diferite mărci provenienţă Republica Ucraina şi Republica Moldova.

        Valoarea prejudiciului, doar pentru ţigările capturate, se ridică în acest moment la suma de 5.000.000 RON (echivalentul a peste 1.100.000 Euro).

        Investigaţiile sunt efectuate împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Biroului de Combatere a Contrabandei din cadrul I.P.J. Suceava sprijinit de Serviciul Coordonare Echipe Mobile din cadrul  A.N.V.

        Percheziţiile au fost efectuate cu sprijinul I.G.P.R. - I.P.J. Suceava, I.G.P.F.R., I.J.P.F. Suceava, B.C.C.O. Constanţa, S.C.C.O. Covasna şi S.C.C.O. Neamţ, I.G.J.R. – Brigada Mobilă, I.J.J. Suceava, I.J.J. Botoşani, S.I.R. al. I.P.J. Suceava şi S.A.S.I. al I.G.P.F.R.

        Suportul tehnic şi informativ al operaţiunii au fost asigurate de Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, S.J.I.P.I. Botoşani, S.J.I.P.I. Suceava, S.S.O.I. Suceava,D.O.S. şi Direcţia Judeţeană a S.R.I. Suceava.