Comunicat de presa - 18.03.2010
COMUNICAT DE PRESĂ
18.03.2010
Procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti şi cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Intervenţie a Jandarmeriei „Matei Basarab” Ploieşti şi I.J.J. Prahova, au destructurat un grup infracţional organizat care acţiona pe raza judeţului Prahova, specializat în săvârşirea de infracţiuni de înşelăciune.
Imagini - versiunea pentru download
Membrii grupării vizau persoane vârstnice, fără rude apropiate, având discernământ diminuat, şi le vindeau imobilele deţinute în proprietate, folosindu-se de documente false sau reale obţinute în mod fraudulos, respectiv procuri, contracte de închiriere, contracte de împrumut.
Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că, după ce imobilele victimelor erau vândute fără ştiinţa lor, o parte dintre victime erau duse de membrii reţelei în state din Europa de Vest unde erau abandonate fără documente şi fără bani. Una dintre victime este declarată în prezent dispărută.
Prejudiciul creat prin faptele săvârşite este de aproximativ 300.000 euro .
În cursul zilei de 18.03.2010, sub coordonarea procurorilor, au fost efectuate 9 percheziţii domiciliare pe raza judeţului Prahova şi 18 persoane au fost conduse pentru audiere, la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti.
Procurorii D.I.I.C.O.T. efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire sau aderare la un grup infracţional organizat, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave , fals şi uz de fals.