Comunicat de presa 14.12.2022

În data de 14.12.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Bacău împreună cu Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Bacău  pun  în aplicare  32 de mandate de percheziție domiciliară, pe raza județelor Harghita, Galați, Constanța, Ialomița, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Mureș, Alba, Bihor, Ilfov și a municipiului București  într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave,  fals in înscrisuri sub semnătura privată, uz de fals și spălare de bani.

În cauză s-a reținut că, la începutul anului 2022, mai multe persoane au constituit o grupare infracțională organizată, specializată în săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în dauna unor societăți comerciale și la încheierea unor contracte de credit/ plafon de scontare a unor efecte de comerț pentru inducerea in eroare a unor instituții financiare nebancare.
Pe parcursul anului 2022 la  grupul infracțional organizat au aderat și alți membri care, prin intermediul unei societăți comerciale,  folosind identități și calități mincinoase, au achiziționat  mărfuri și produse de la societăți comerciale de pe întreg teritoriul țării, pentru plata cărora au emis instrumente de plată, cunoscând că la termenul scadent nu va exista disponibil în conturile bancare.
De asemenea, pentru obținerea unor câștiguri consistente rapide, după achiziționarea mărfurilor, membrii grupului  le-au  comercializat  unor persoane fizice sau juridice cu prețuri cuprinse între 30-50% din valoarea lor.
Prejudiciul stabilit până în prezent este de aproximativ 3.600.000 lei, în dauna a 25 de persoane juridice vătămate.
Activitatea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul  Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate și Serviciilor de Combatere a Criminalității Organizate Galați, Ploiești, Alba, Pitești, Mureș, Oradea, Constanța, Ilfov, Neamț, Ialomița, Dâmbovița și Vâlcea.
Acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Acțiunea este susținută de luptători din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, ai Grupărilor de Jandarmi Mobile Bacău, Constanța și Târgu Mureș și ai Inspectoratelor de Jandarmi  ale județelor Harghita, Dâmbovița, Ialomița, Vâlcea și Argeș.
 Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.