Comunicat de presa - 29.01.2010
COMUNICAT DE PRESĂ
29.01.2010
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, cu sprijinul tehnic şi informativ al Serviciului Român de Informaţii şi Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, împreună cu ofiţeri din cadrul I.G.P.R. -D.C.C.O şi cu sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenţie din cadrul Jandarmeriei Române, au procedat la destructurarea unui grup infracţional organizat, care acţiona în scopul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, contrabandă şi spălare de bani.
Film - versiunea pentru download
În fapt, se reţine că inculpatul Yakhni Abdulkader, cetăţean sirian, a constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat şi alte persoane, specializat în externalizarea de importante sume de bani prin metode tip Hawalla, cu eludarea legislaţiei financiar bancare.
Astfel, membrii grupului colectau sume de bani de provenienţă ilicită, de la cetăţeni de origine chineză şi arabă, rezidenţi în România, sumele fiind apoi schimbate în diverse valute, în mod ilegal, cu sprijinul deţinătorilor unor case de schimb valutar.
Sumele în valută erau apoi predate unor curieri care părăseau teritoriul României, cu destinaţia Siria sau Turcia, fiind ulterior transferate, la cererea persoanelor care comandau transferul, către alte destinaţii.
La data de 28 octombrie 2009, M. M., soţia inculpatului Yakhni Abdulkader a fost depistată pe Aeroportul Internaţional Otopeni, având asupra sa sumele de 111.000 Euro şi 594.000 USD, pe care nu le declarase organelor vamale şi pe care intenţiona să le scoată din ţară, destinaţia finală fiind Turcia.
În ziua de 28 ianuarie 2010, procurorii D.I.I.C.O.T. au coordonat 16 percheziţii domiciliare în Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, ocazie cu care au fost ridicate şi indisponibilizate sumele de 30.000 Euro, 120.000 USD, 162.000 lei şi un autoturism marca Volkswagen, fiind identificate mijloace de probă care dovedesc provenienţa ilicită a sumelor de bani găsite asupra inculpatei M. M.
În cauză au fost luate măsuri asiguratorii privind conturile în lei şi devize deschise la diverse bănci din ţară pe numele a 36 de persoane fizice şi 211 societăţi comerciale.
La sediul D.I.I.C.O.T. au fost conduse 16 persoane în vederea audierii.
În sarcina inculpaţilor se reţine săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 al. 1 din Legea nr. 39/2003, contrabandă cu numerar şi spălare de bani, prev. de art. 23 alin.1 lit.a din Legea nr. 656/2002.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus reţinerea pentru 24 de ore a inculpaţilor Davood Suleyman Khah, Yakhni Abdulkader şi Mohundes Mohamed, zis Bashar şi au propus instanţei de judecată arestarea preventivă a acestora pentru o durată de 29 de zile.
Faţă de alţi inculpaţi s –a dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.