La data de 25.05.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O. Pitești – S.C.T.P. efectuează 11 percheziții domiciliare în județele Ilfov și Dâmbovița într-o cauză având ca obiect comiterea infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism.
În cauză s-a reținut că, începând cu anul 2022, a fost constituit un grup infracțional organizat, specializat în comiterea infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism, care a acționat până în prezent. Membrii grupului au racolat și exploatat sexual, pe teritoriul României, un număr de 16 persoane vătămate, care au fost obligate să practice prostituția. În acest scop, au fost utilizate site-urile de promovare a serviciilor sexuale.
La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești urmează să fie conduse, în vederea audierii, 18 persoane.
Suportul tehnic de specialitate a fost asigurat de către Direcția de Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.