Comunicat de presa 4 25.04.2024

La data de 24.04.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești au dispus, în două cauze penale,  reținerea a doi inculpați,  cercetați pentru săvârșirea  infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată.
Cercetările efectuate în prima cauză au stabilit că, în perioada ianuarie – aprilie 2024,  unul dintre aceștia,  în mod repetat a deținut și vândut diferite cantități de droguri de risc și mare risc (canabis, amfetamină, ketamină și cocaină), către consumatori din județul Argeș și municipiul București.

Cu privire la cel de al doilea inculpat, în baza materialului probator administrat s-a reținut că, în perioada februarie – aprilie 2024,  în mod repetat a deținut și comercializat droguri de mare risc (cocaină și comprimate ecstasy), cu sume cuprinse între 500 și 700 lei.
În cursul zilei de ieri,  au fost prinși în flagrant deținând asupra lor substanțe din categoria drogurilor, iar în urma perchezițiilor domiciliare efectuate la locuințele acestora, situate pe raza județului Ilfov,  au fost identificate și ridicate  aproximativ  2,5 kilograme substanță vegetală și  500 grame ciuperci halucinogene, o cantitate de substanță pulverulentă de culoare albă, mai multe comprimate,  grindere și cântare de mare precizie, sume de bani,  precum și alte mijloace de probă.
Astăzi, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş a dispus arestarea preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.