Comunicat de presa 27.04.2024

La data de 26.04.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus reținerea unui inculpat (recent eliberat din penitenciar), cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  trafic de droguri de mare risc.
Măsura a fost luată după ce, în aceeași zi, acesta a fost prins în flagrant în timp ce deținea și transporta, ascunsă în îmbrăcăminte, cantitatea de aproximativ 7 grame heroină destinată comercializării  ( care putea fi porționată în  cel puțin 220 de doze de 0,03 grame ,prețul de vânzare fiind de 100 lei/doză).

Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile de urmărire penală au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iași. 
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul IPJ Iași și al jandarmilor din cadrul IJJ Iași. 
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.