La data de 04.06.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Oradea au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, cercetat pentru săvârşirea infracțiunilor de introducerea în țară, fără drept, de droguri de risc și deținere, fără drept, de droguri de risc, în vederea consumului propriu.
Măsura a fost luată după ce, în aceeași zi, acesta a fost prins în flagrant la Punctul de Trecere a Frontierei Borș, la intrarea în țară, în timp ce deținea și transporta în autoturismul său (ascunsă în compartimentul bateriei auto) cantitatea de 127,5 grame canabis.
În ziua de 05.06.2024, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor a dispus arestarea la domiciliu a inculpatului, pentru o perioadă de 30 zile. Față de încheierea instanței, procurorii DIICOT au formulat contestație.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Borș, și cu sprijinul Brigăzii de Combaterea a Criminalității Organizate Oradea.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.