La data de 5 februarie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Gorj au dispus reținerea a 3 inculpați, cu vârstele de 19, 24 și 30 de ani, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și efectuarea fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Din probele administrate a rezultat că, în perioada 2020 – 2025, la diferite intervale de timp, inculpaţii împreună cu un coinculpat în vârstă de 21 de ani (aflat în executarea unei pedepse privative de libertate într-o altă cauză penală) au procurat, deţinut, transportat, oferit cu titlu gratuit şi vândut droguri de risc (canabis), substanțe psihoactive şi droguri de mare risc (MDMA, MDMB-4en-PINACA ) către consumatori, inclusiv minori, de pe raza judeţului Gorj, cu sume de bani cuprinse între 50 lei – 500 lei.
De asemenea, pe parcursul urmăririi penale, a rezultat că unul dintre inculpați a vândut unor consumatori din judeţul Gorj substanțe psihoactive (MDMB-INACA) în amestec cu droguri de mare risc (MDMB-4en-PINACA) pentru a le potenţa efectele.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate au fost identificate și ridicate o cantitate de substanță vegetală, un grinder metalic, precum și alte mijloace de probă.
Ieri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Gorj a dispus arestarea preventivă a celor 4 inculpați, pentru o perioadă de 30 zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj.
Acțiunea a avut loc cu sprijinul polițiștilor Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara, ai Inspectoratului Județean de Poliție Gorj şi jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi „Tudor Vladimirescu” Gorj și Inspectoratului Județean de Jandarmi „Decebal” Hunedoara.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.