La data de 14 februarie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea a doi inculpați cu vârstele de 27 și 31 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc. În sarcina inculpatului în vârstă de 31 de ani s-a reținut și comiterea infracțiunii de efectuare fără drept de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Inculpații au fost prinși în flagrant succesiv, în municipiul Cluj-Napoca și în localitatea Florești, primul în timp ce transporta iar cel de al doilea la preluarea unui colet conținând cantitățile de aproximativ 150 grame cocaină (drog de mare risc), 270 grame ketamină (drog de risc) și 100 grame amfetamină (drog de mare risc).
Ulterior, pe parcursul percheziției efectuate la locuința inculpatului de 31 de ani , au fost descoperite și ridicate 9 comprimate ecstasy (drog de mare risc), aproximativ 15 grame canabis (drog de risc) și 56 grame substanță psihoactivă 2MMC.
În aceeași zi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj a dispus arestarea preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj Napoca.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj și al jandarmilor din cadrul Brigăzii Mobile de Jandarmi Cluj Napoca.
Precizăm că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.