Comunicat de presa 2 13.03.2025

La data de 12 martie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea unui inculpat în vârstă de 20 de ani,  pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă și șantaj.
Din probatoriul administrat a rezultat că, în luna  noiembrie 2024 inculpatul, prin utilizarea unor conturi create pe rețele  de socializare, a contactat o victimă în vârstă de 13 ani și a determinat-o să producă și să îi trimită imagini care o înfățișau în ipostaze sexuale explicite. 

Ulterior, după  ce a primit  materialele  pornografice i-a solicitat  persoanei vătămate minore să-i mai trimită  și altele de același fel , amenințând-o că în caz contrar le va distribui în mediul online pe cele   aflate în posesia sa.  
 Întrucât minora nu a dat curs cererii , inculpatul  a trimis mai multor persoane , inclusiv unor membri ai familiei victimei, fotografii în care aceasta manifesta un comportament sexual.
Percheziția efectuată la locuința inculpatului, situată pe raza municipiului București, a condus la identificarea și ridicarea mai multor mijloace de probă.
Astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.