Comunicat de presa 3 20.03.2025

La data de 20 martie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea a 2 inculpați  cu vârstele de  25 și 33 de ani,  cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc și  efectuarea, fără drept,  de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Din cercetările efectuate a reieșit că, în intervalul 2024 – martie 2025,  inculpatul în vârstă de 25 de ani a procurat, deținut și comercializat diferite cantități de substanțe interzise (cocaină, canabis și 2MMC) către consumatori de pe raza județului Cluj, fiind prins în flagrant în seara de 19.03.2025 în timp ce deținea în autoturismul cu care se deplasa cantitatea de aproximativ 100 grame canabis (drog de risc), împărțită în mai multe punguțe, destinată comercializării.

În urma perchezițiilor efectuate la locuințele inculpaților au fost găsite și ridicate cantitățile de aproximativ 275 grame canabis (drog de risc),  47 comprimate MDMA și peste  17 grame fragmente Psilocine ( droguri de mare risc), 50 grame substanță psihoactivă 2MMC, 12 tăvi din plastic conținând pământ și îngrășământ, obiecte purtând urme de substanță, plicuri autosigilante, aparate de vidat, precum și alte mijloace de probă.
Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pe o durată de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj Napoca.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj și jandarmilor  Grupării de Jandarmi Mobile ”Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca și ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Cluj.
Precizăm că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.