Comunicat de presa 3 27.03.2025

La data de 26 martie  2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul  Teritorial Iași  au dispus reținerea unui inculpat în vârstă de 21 de ani,  cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de  trafic de minori.

Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în luna ianuarie 2025, inculpatul a recrutat o persoană vătămată minoră  în vârstă de 16 ani, după care a adăpostit-o în diverse  apartamente închiriate în  municipiile Iași și București și a exploatat-o sexual prin obligare la practicarea prostituției.

Victima i-a remis zilnic inculpatului o parte din sumele de bani rezultate din activitatea infracțională. 

Astăzi, a fost sesizat  judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Iași cu propunerea de arestare  preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași.

Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.