Comunicat de presa 5 27.03.2025

La data de 27 martie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești au dispus reținerea unui inculpat în vârstă de  25 de ani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor  de trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Din probatoriul administrat a reieșit faptul că, pe parcursul anului 2025 inculpatul a procurat, deținut și comercializat droguri de mare risc și substanță psihoactivă ( MDMB-4en-PINACA și  MDMB -FUBINACA). Cantitățile de substanțe interzise au fost indisponibilizate pe parcursul urmăririi penale.

A fost pus în aplicare un mandat de percheziție la locuința inculpatului, în localitatea Coșești, județul Argeș  fiind găsite și ridicate aproximativ 100 de grame de substanță cristalină și 200 de grame de fragmente vegetale, 6 arme albe (pumnale de diferite dimensiuni), obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.   
 Urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Argeș.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.