La data de 10 aprilie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Teleorman au dispus, în 3 cauze penale, reținerea a 3 inculpați, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc.
Din probele administrate în cauză a rezultat faptul că, în perioada octombrie 2024- aprilie 2025, inculpații, în vârstă de 22, 25 și respectiv 30 de ani, în baza aceleiași rezoluții infracționale, au procurat, deținut și comercializat, pe raza municipiului București, droguri de risc și mare risc (canabis și cocaină).
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate la locuințele inculpaților, au fost găsite și ridicate diferite cantități de droguri de risc și mare risc, grindere, cântare de precizie, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.
La data de 10 aprilie, judecătorii de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Teleorman au dispus arestarea preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Teleorman.
Acțiunile au beneficiat de sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.