Comunicat de presa 3 16.04.2025

Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Cu referire la   imaginile și informațiile apărute în spațiul public, privind  decesul unui tânăr de 20 de ani, din București, astăzi, 16 aprilie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală s-au sesizat din oficiu  pentru  săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc care a avut ca urmare moartea victimei.
Cercetările sunt efectuate in rem, iar această etapă a procesului penal nu semnifică formularea unor acuzații împotriva unei/unor persoane, ci instituie cadrul procesual necesar strângerii probelor  pentru stabilirea corectă și completă a stării de fapt care să permită adoptarea în cauză a unei soluții legale și temeinice.