Urmare a comunicatului de presă nr. 2 din 11.06.2025, Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
La data de 11 iunie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea a 6 inculpați (patru bărbați și două femei) și măsura controlului judiciar față de o inculpată (aflată în stare de graviditate avansată), cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane în formă continuată, proxenetism și spălare a banilor.
În urma perchezițiilor efectuate au fost găsite și ridicate 4 autoturisme în valoare totală de aproximativ 125.000 euro, sumele de 10.700 lire sterline și 70.000 lei, bijuterii din aur, precum și alte mijloace de probă.
Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților reținuți, pe o perioadă de 30 de zile.
De asemenea, autoritățile britanice au luat măsura arestării preventive a unei inculpate, depistată pe teritoriul Regatului Unit.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești și Pitești.
Investigațiile au fost efectuate cu suportul EUROJUST.
La activitățile desfășurate în Romania au participat reprezentanți ai London Metropolitan Police, iar la cele de pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord reprezentanți români din cadrul Echipei Comune de Anchetă.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul reprezentanților Europol și jandarmilor Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.
Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, prevăzute de Codul de Procedură Penală precum și de prezumția de nevinovăție.