Comunicat de presa 3 27.06.2024

La data de 27.06.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală au dispus reținerea a 4 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive. În sarcina unuia dintre inculpați s-a reținut și comiterea infracțiunii de punerea la dispoziție, cu știință, cu orice titlu, a unei locuințe, pentru consumul ilicit de droguri.
Din actele de urmărire penală efectuate a reieșit faptul că, în perioada iulie 2023 – mai 2024, la diferite intervale de timp, dar în baza aceleași rezoluții infracționale,  aceștia au procurat,  deținut și vândut diferite cantități de heroină (drog de mare risc) și alpha PHiP (substanță psihoactivă) către consumatori din municipiul Giurgiu și localități din proximitate. 

Comunicat de presa 2 27.06.2024

La data de 27.06.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești  împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane au pus în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară pe raza județului Argeș și  a municipiul București, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și  trafic de minori, ambele în formă continuată.

Comunicat de presa 27.06.2024

La data de 26.06.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea a 2 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism. În sarcina unuia dintre aceștia s-a reținut și săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
Din probatoriul administrat în cauză a reieșit  că,  în luna mai 2024,  aceștia profitând de starea de vădită vulnerabilitate (nivel de educație scăzut, situație materială și familială precară) au recrutat două victime,  una dintre acestea minoră (în vârstă de 13 ani), în scopul de a le exploata sexual, prin obligarea la practicarea prostituției.

Comunicat de presa 3 26.06.2024

La data de 25.06.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Hunedoara au dispus reținerea unui inculpat, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Comunicat de presa 2 26.06.2024

Urmare a comunicatului de presă nr.1 din data de 18.06.2024,  Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

La data de 25.06.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Hunedoara au dispus reținerea unui inculpat, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuare de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație eliberată în condițiile legii.

Comunicat de presa 26.06.2024

La data de 25.06.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vaslui au dispus reținerea a 3 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de mare risc și efectuare fără drept de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație, ambele în formă continuată.
Din cercetările efectuate a rezultat că în perioada februarie 2023 – iunie 2024, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, aceștia au procurat, deținut și vândut droguri de mare risc și substanțe psihoactive către consumatori din municipiul Bârlad. 

Comunicat de presa 5 25.06.2024

La data de 21.06.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare au dispus  reținerea a 3 inculpați (unul recidivist), cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc.

Măsurile au fost luate după ce aceștia au fost prinși în flagrant în municipiul Baia Mare  timp ce comercializau  peste 1 kilogram de canabis cu suma de 28.100 lei.

Comunicat de presa 4 25.06.2024

La data de 21.06.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Bacău au dispus reținerea unui inculpat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor trafic de droguri de risc și efectuare de operaţiuni cu substanţe psihoactive, fără drept .

Măsura a fost luată după acesta a fost prins în flagrant pe raza municipiului Buzău în timp ce deținea  și transporta cantitatea de aproximativ 230 grame canabis destinată vânzării.

Comunicat de presa 3 25.06.2024

La datele de 23 și 24.06.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Bacău au dispus reținerea a 2 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor trafic de droguri de risc și mare risc  și deținere de droguri de risc și mare risc pentru consum propriu, fără drept.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în perioada mai-iunie, aceștia au deținut și comercializat cantități de droguri de risc și mare risc (canabis, 3-CMC, cunoscut sub denumirea de cristal și MDMA).

Comunicat de presa 2 25.06.2024

La data de 20.06.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus reținerea unui inculpat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor  de pornografie infantilă și șantaj.

Din materialul probator administrat în cauză a reieșit că acesta,  în mod repetat, a exercitat presiuni psihice și a formulat amenințări față de o  persoană vătămată în vârstă de 13 ani, în scopul de a o determina să reia relația sentimentală și să întrețină relații sexuale cu el, iar la refuzul victimei minore, în luna ianuarie 2024, a distribuit prin intermediul unei rețele de socializare materiale cu caracter pornografic cu aceasta.