Comunicat de presa 2 06.06.2024

La data de 04.06.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Oradea au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore  a unui inculpat, cercetat  pentru săvârşirea infracțiunilor de introducerea în țară, fără drept, de droguri de risc  și deținere, fără drept, de droguri de risc, în vederea consumului propriu.

Măsura a fost luată după ce, în aceeași zi, acesta a fost prins  în flagrant la Punctul de Trecere a Frontierei Borș, la intrarea în țară,  în timp ce deținea și transporta în autoturismul său (ascunsă în compartimentul bateriei auto) cantitatea de 127,5 grame canabis.

Comunicat de presa 06.06.2024

La data de 05.06.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea unui  inculpat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc și efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație. 
Din probatoriul administrat în cauză a reieșit  că, în perioada martie - iunie 2024, acesta a procurat, a deținut și vândut diferite cantități de droguri de risc, de mare risc  și substanțe psihoactive (canabis,  substanță cristalină 4-CMC și 2-CMC) către consumatori din județul Constanța, pentru sume cuprinse între 180 și 1.000 lei. 

Comunicat de presa 4 05.06.2024

La data 04.06.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea a 2 inculpați, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii  de efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără drept și fără a deține autorizație (în formă continuată).

Actele de urmărire penală efectuate au relevat că, în perioada februarie - iunie 2024, aceștia au  efectuat, fără drept , în mod repetat și  în baza aceleiași rezoluții infracționale,  operaţiuni de procurare, deţinere și vânzare de substanțe psihoactive (2 MMC) către consumatori de pe raza județului Dolj.

Comunicat de presa 3 05.06.2024

La data de 05.06.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea unui inculpat (recidivist), cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc .

Din probatoriul administrat în cauză a reieșit că, în perioada aprilie - mai 2024, acesta a deținut și comercializat, în mod repetat, diferite cantități de canabis (drog de risc), pentru sume cuprinse între 400 și 1.700 lei.

Comunicat de presa 2 05.06.2024

La data de 03.06.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus reținerea pe o durată de 24 de ore a unui inculpat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă, viol săvârșit asupra unui minor și șantaj.
Din materialul probator administrat în cauză a reieșit faptul că, pe parcursul anului 2023, acesta a inițiat și dezvoltat o relație de prietenie cu o minoră în vârstă de 16 ani, pe care a determinat-o  să îi transmită fotografii și filmări în ipostaze sexuale explicite. Ulterior, în luna aprilie 2024, pe fondul încheierii relației  inculpatul a contacta-o prin intermediul unei rețele de socializare și a determinat-o prin șantaj  să întrețină cu el acte sexuale.

Comunicat de presa 05.06.2024

Urmare a comunicatului de presă nr.1 din data de 04.06.2024, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:
La datele de 04 și 05.06.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Caraș-Severin au dispus reținerea a 7 inculpați (unul cetățean străin) și măsura controlului judiciar față de alți 3, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de migranți, facilitarea șederii ilegale în România și  spălarea banilor. În sarcina unuia dintre inculpați a fost reținută și comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și deținerea de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu.

Comunicat de presa 2 04.06.2024

La data de 02.06.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Maramureș au dispus reținerea a doi inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
Măsurile au fost luate după ce, în aceeași zi, aceștia au fost prinși în flagrant într-un imobil din orașul Baia Sprie, în timp ce îngrijeau mai multe plante de canabis.
Din cercetările efectuate a rezultat  că, în perioada aprilie – iunie 2024, inculpații au înființat și întreținut o cultură de  canabis într-un apartament închiriat în acest scop. În locuință, alături de cele 10  plante aflate în diferite stadii de dezvoltare  și având o greutate de peste 5 kilograme masă verde au mai fost  descoperite și  ridicate componentele unei instalații de întreținere a culturii, precum și alte mijloace de probă.

Comunicat de presa 04.06.2024

La data de 04.06.2024 procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Caraș-Severin împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, cu sprijinul BCCO Timişoara, SCCO Arad, BCCO Oradea, BCCO Alba-Iulia, SCCO Sibiu, BCCO Cluj, BCCO Craiova, BCCO Piteşti, BCCO Bucureşti, pun în aplicare un număr de 67 mandate de percheziţie domiciliară pe raza județelor Caras-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Argeş, Sibiu şi municipiului Bucureşti într-un dosar penal vizând săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de migranți,  trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României,  facilitarea șederii ilegale în România și spălarea banilor. 

Comunicat de presa 2 03.062024

La data de 02.06.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea unui inculpat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc.
Măsura a fost luată după ce, în seara de 01.06.2024, acesta a fost prins în flagrant pe raza municipiului Cluj-Napoca, în timp ce deținea asupra sa, în scopul comercializării, diferite cantități de canabis, rezină de canabis și mai multe timbre LSD.

Comunicat de presa 03.06.2024

La data de 02.06.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Dâmbovița au dispus reținerea a 7 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de risc și mare risc.
Din materialul probator administrat a reieșit faptul că, în  perioada ianuarie 2022- 01.06.2024, pe raza județului Dâmbovița a fost constituit și a  acționat un grup infracțional organizat,  pe o structură de tip piramidal, coordonat de către un lider, în scopul desfășurării de operațiuni de cultivare, vânzare și transport de droguri de risc (canabis) și de mare risc (cocaină).