Comunicat de presa 2 09.07.2025

La data de 8 iulie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă de 30 de ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuare fără drept şi fără a deţine autorizaţie prealabilă, de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive.
Măsura a fost luată după ce, în aceeași zi, în jurul orei 01.00, inculpatul a fost prins în flagrant, de către un echipaj al Secției 7 Poliție,  în subsolul unui imobil din municipiul Cluj Napoca, în timp ce deținea în vederea comercializării, cantitățile de aproximativ 210 grame  2-MMC drog de mare risc și 35 grame substanță psihoactivă 4-BMC (Brephedrone).

Comunicat de presa 09.07.2025

La datele de  7 și 8 iulie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea a 9 inculpați ( 7 bărbați și 2 femei),  cu vârste cuprinse între  17  și 42 de ani,  cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Din probele administrate în cauză a rezultat că, pe parcursul anului 2025, la diferite intervale de timp, inculpații au procurat, deținut, manipulat, intermediat și vândut direct, pe raza județului Constanța, cantități de canabis, comprimate de alprazolam, substanțe cristaline 3 CMC, 4 CMC, 2 MMC și Brephedrone (droguri de risc, de mare risc și substanțe psihoactive).

Comunicat de presa 2 07.07.2025

La datele de 1 și 3 iulie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Brăila  au dispus reținerea a doi inculpați cu vârstele de 19 și 21 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și respectiv  trafic de minori. 
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, începând cu luna aprilie 2025, inculpatul, în vârstă de 19 de ani, a recrutat o persoană vătămată majoră în scopul exploatării sexuale. Inițial, acesta a indus-o în eroare  cu privire la destinația câștigurilor obținute, iar ulterior a exercitat asupra sa acte de constrângere. Până la sfârșitul lunii mai 2025, inculpatul a transportat persoana vătămată în mai multe localități din țară, determinând-o să practice prostituția.

Comunicat de presa 07.07.2025

La data de  4 iulie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea unui inculpat în vârstă de 19 de ani,  cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată și deținerea, fără drept,  de droguri de risc pentru consum propriu.
Din probele administrate în cauză a reieșit că, pe parcursul anului 2025, la diferite intervale de timp, inculpatul a procurat, deținut și vândut, în mod repetat, droguri de mare risc sub formă de substanță cristalină (2MMC), cu suma de 50 lei pentru o doză.

Comunicat de presa 04.07.2025

Urmare a comunicatului de presă nr. 3 din data de 08.05.2025, Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
La data de 4 iulie 2025, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj a dispus arestarea preventivă în lipsă a unui inculpat (recidivist), în vârstă de 34 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de  trafic internațional de droguri de risc și trafic de droguri de risc.