La data de 16.06.2024 procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Botoșani au dispus reținerea a 2 inculpați, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de minori, rele tratamente aplicate minorului și supunerea la muncă forțată sau obligatorie, unul dintre aceștia fiind urmărit penal și pentru infracțiunea de împiedicarea exercitării libertății religioase.
De asemenea, față de trei inculpate, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, a fost luată măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
La data de 12.06.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov au dispus reținerea unui inculpat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc.
Măsura a fost luată după ce acesta a fost prins în flagrant pe raza municipiului Brașov în timp ce deținea în autoturism, în vederea comercializării, cantitățile de aproximativ 50 grame substanță cristalină 3-CMC (drog de mare risc), 4 grame canabis și o țigaretă confecționată artizanal cu conținut de canabis (drog de risc), 1 gram substanță pulverulentă, un grinder și un cântar electronic de precizie.
La data de 12.06.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus reținerea a doi inculpați (membri ai aceleași familii) și măsura controlului judiciar față de un altul, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și deținerea de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept.
Din probatoriul administrat în cauză a reieșit că, în perioada aprilie 2023 – iunie 2024, aceștia au deținut și comercializat, în mod repetat, droguri de risc (canabis) către consumatori de pe raza județelor Dâmbovița și Prahova, cu suma de 50 lei pentru un gram.
La data de 12.06.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a 2 inculpați, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc.
Din materialul probator administrat în cauză a rezultat faptul că, în perioada aprilie – iunie 2024, unul dintre inculpați a deținut și comercializat diferite cantități de canabis (drog de risc), parte dintre acestea fiind achiziționate de către coinculpatul în cauză în vederea revânzării către consumatori de pe raza județului Arad.
La data de 04.06.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice au pus în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat în scopul comiterii de infracțiuni informatice de tip ransomware, șantaj și spălarea banilor.
Activitățile au fost desfășurate în baza a trei ordine europene de anchetă emise de autoritățile judiciare din Franța, în vederea destructurării grupului cunoscut sub denumirea de Umbrella Security.
La data de 11.06.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea a doi inculpați (membri ai aceleași familii), cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
Măsura a fost luată, după ce, în aceeași zi, aceștia au fost prinși în flagrant pe raza comunei Podari, județul Dolj, în timp ce comercializau cantitatea de aproximativ 100 grame cocaină pentru suma de 8.000 euro.
La data de 11.06.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea unui inculpat (recidivist), cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă, în formă continuată.
Din probatoriul administrat în cauză a reieșit faptul că, în perioada ianuarie 2023 – iunie 2024, în baza aceleiași rezoluții infracționale, acesta a procurat, deținut și stocat într-un sistem informatic, iar ulterior a distribuit prin intermediul unei platforme de mesagerie online fotografii și clipuri video reprezentând materiale pornografice cu minori.
La data de 12.06.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea unui inculpat (recidivist), cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație.
Măsura a fost luată după ce, în ziua de 11.06.2024, acesta a fost prins în flagrant pe raza comunei Florești, în timp ce comercializa cantitatea de 1,6 kilograme drog de mare risc (3-CMC, cunoscut sub denumirea de cristal).
La data de 09.06.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava au reținut un inculpat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Din cercetările efectuate a reieșit faptul că acesta a deținut și comercializat diferite cantități de droguri de mare risc (cocaină) către consumatori de pe raza județului Botoșani.
La data de 11.06. 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea a 4 inculpați, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc .
Din probatoriul administrat în cauză a reieșit faptul că, în perioada aprilie – iunie 2024, inculpații au deținut și comercializat, în mod repetat, diferite cantități de droguri de mare risc către consumatori de pe raza județelor Timiș și Arad.